Helmut Duckadam, fostul mare portar al Stelei și fost președinte de imagine de la FCSB, a vorbit despre transferul lui Dennis Man (22 de ani) la Parma.
În urmă cu câteva zile, Dennis Man a ajuns la Parma și a și debutat în Serie A, iar Helmut Duckadam s-a declarat încântat de această mutare deși recunoaște că s-a îndoit de posibilitatea ca patronul lui FCSB, Gigi Becali, să obțină o sumă atât de mare în schimbul atacantului provenit de la UTA Arad.
Fostul mare portar al Stelei îi ține pumnii lui Dennis Man în Italia și îi urează acestuia să reușească să se impună în Serie A.
„Mă bucur că domnul Becali a reușit să închidă gura multora, inclusiv mie. Nici eu nu am crezut că se transferă cu peste 10 milioane în perioada asta de pandemie. Bravo dânsului, baftă lui Man și să mergem înainte!
Mă bucur că sunt jucători mulți din România acolo, dar un campionat tare, din punctul meu de vedere este cel al Germaniei și, bineînțeles, al Angliei. Dar și campionatul italian este foarte bun și sper să facă față”, a spus Helmut Duckadam.
Întrebat cine va reprezenta subiectul următorului transfer scump de la FCSB, Helmut Duckadam i-a nominalizat pe Olimpiu Moruțan și Florinel Coman. Când a venit vorba despre Octavian Popescu, fostul portar a explicat de ce nu crede într-o posibilă plecare la Juventus, așa cum s-a vehiculat în ultimele zile.
„Cred că Moruțan e următorul care va pleca pe bani mulți și, sigur, Coman. Octavian Popescu e un jucător cum România nu a mai avut în ultimii zeci de ani aș putea spune. E un jucător care gândește foarte repede, are un dribling pe care nu l-am mai văzut în România de foarte mulți ani. Acum, totul depinde de anturajul lui, cum gestionează el această situație în care toată lumea îl laudă. Dar dacă va fi cu capul pe umeri va ajunge un jucător foarte bun, în doi, trei ani. Să nu ne gândim acum la Juventus, totuși are 18 ani. Nu cred că cineva poate să îl transfere la Juventus. Ar trebui să mai rămână vreo doi ani la FCSB”, a spus Helmut Duckadam.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER